Consilier
Pentru a-mi depune candidatura pentru funcţia de consilier al Facultăţii de Matematică-Informatică din cadrul Universităţii de Vest Timişoara a trebuit să depun un CV şi o scrisoare de intenţie. Le găsiţi mai jos pe ambele, pentru a afla mai multe despre mine 
!
Mă numesc Vlad – Dan Cherecheş şi sunt student în anul I la Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Matematică-Informatică, secţia Informatică cu predare în limba engleză.
De ce candidez pentru un post de consilier al Facultăţii de Matematică-Informatică?
Mereu mi-am dorit să pot face ceva pentru cei din jurul meu, pentru societatea din care fac parte. Cred că acest lucru e foarte bine înrădăcinat în firea mea. De aceea cred că şansa de a intra chiar din anul I în Consiliul acestei facultăţi şi de a încerca să fac lucruri cât mai bune pentru studenţii din UVT nu trebuie ratată!
Ştiu ce înseamnă responsabilitatea, având funcţii de coordonare în multe proiecte sau organizaţii (precum cele deja menţionate), nu mă tem de ea şi sunt mereu pregătit să accept o nouă provocare al cărei scop îmi place. De asemenea, pentru doi ani am fost membru în Consiliul de Administraţie al liceului unde am studiat, deci ştiu ce presupune o asemenea funcţie şi cred că m-am achitat de ea cu brio de fiecare dată.
Întotdeauna mă dedic 100% fiecărui proiect în care sunt implicat, şi cred că am dovedit asta până acum prin implicarea în Consiliile Elevilor sau în proiecte de genul Let’s do it, Romania!.
Îmi place să mă implic, să lucrez în echipă, să învăţ de la cei mai experimentaţi sau să împărtăşesc celorlalţi din experienţa mea. Sunt anul I, am „doar 18 ani” şi sunt conştient că mai am multe de învăţat, dar ştiu şi că prin tot ceea ce am întreprins în ultimii cinci-şase ani am acumulat suficientă experienţă încât să pot face faţă acestui nou „job”, pot să reprezint studenţii acestei facultăţi şi să lupt pentru drepturile lor!
Chiar dacă tocmai am intrat într-o realitate nouă pentru mine, pot garanta că în scurt timp voi demonstra ceea ce pot
Cu prietenie,
Vlad D. Cherecheş
CV Vlad Chereches
Pentru a vă putea reprezenta, am nevoie de VOTUL vostru ! Împreună ne putem asigura că drepturile ne sunt respectate. Nu uitaţi, cel mai important este CÂT şi CUM gândim! Haideţi să gândim în acelaşi fel de această dată, şi să VOTĂM VLAD CHERECHEŞ! Joi, 17 noiembrie 2011, între orele 10:00-20:00, în holul sediului central al UVT!
Vlad Ch.
P. S.: Pentru orice altceva, pot fi contactat oricând aici:
- Facebook,
- Yahoo! Messenger: vladch_93 ,
- Gmail: vlad.chereches@gmail.com ,
- Skype: vlad.chereches ,
- Telefon: 0744 587 222 .
Tu faci Toamna Cugireană! Îndrăzneşte :)!
UPDATE 2: A trecut şi prima întâlnire ! Idei sunt multe, să vedem ce va rămâne. Ne vedem peste două săptămâni, în jurul datei de 27 iulie din nou!
UPDATE: Prima întâlnire a echipei pentru Toamna Cugireană va avea loc joi, ora 19:00, la Casa de Cultură . Vom fi doar noi acolo, aşa că vă rog să veniţi cu idei multe şi curaj. Poate veni oricine, şi cei care au vorbit cu mine până acum şi mi-au spus că vor să vină, şi cei care nu au făcut-o! Aşadar, ne vedeeeeeeeem joooooi 
!
Eh, de când n-am mai scris nimic pe-aici… Revin acum, major, ex-licean (da, ştiu, trebuie să îmi schimb titlul blogului), cu BACul luat, pentru a vă prezenta ambiţia mea din această vară. Cei care mă cunosc ştiu că nu-mi place să stau degeaba, aşa că mi-am găsit o ocupaţie şi pentru vacanţa asta. Vreau să adun o echipă de tineri cu care să organizăm Toamna Cugireană, festivalul nostru tradiţional, ce vreau să fie o manifestare diferită faţă de ceea ce a fost anii trecuţi, originală, de calitate, şi care să se adreseze tuturor cugirenilor . Am discutat cu cei de la Primărie şi cei de la Casa de Cultură, sunt foarte încântaţi de idee şi ne aşteaptă să mergem cu propuneri.
Aşadar, nu contează în ce clasă, la ce şcoală sau ce vârstă ai… Contează doar să ai idei şi să îţi doreşti să contribui la organizarea Toamnei Cugirene. E o şansă pentru fiecare dintre voi să vă puneţi ideile în aplicare şi să vedeţi din interior cum se organizează o asemenea manifestare. În următoarea săptămână aştept să fiu contactat de orice persoană interesată aici, pe mess, Facebook sau prin alte mijloace . TU FACI TOAMNA CUGIREANĂ! Repet, se poate implica oricine doreşte, aici nu suntem la şcoală, va fi ceva total diferit. Nu vă închipuiţi nici că veţi avea vreun program strict dacă vă implicaţi, sau vă veţi consuma foarte mult timp. Ne vom întâlni odată pe săptămână, sau ori de câte ori e nevoie, vom discuta ideile pe care le avem, va fi o atmosferă relaxată, cu siguranţă o să avem parte şi de multe momente distractive . Ideea e să formăm o echipă, să lucrăm împreună şi să realizăm ceva frumos în final . Avem şansă să putem spune în timpul festivalului “uite, ideea asta a fost a mea!”. Suntem tineri, avem idei, trebuie să gândim tot felul de activităţi atractive pentru toate genurile de public cugirene .
Eu aştept semnale de la voi, iar apoi, probabil în cursul săptămânii viitoare, o să avem prima întâlnire! Cred că va fi o chestie frumoasă, şi sper să-mi găsesc adepţi în “nebunia” asta a mea ! Cu siguranţa va fi o experienţă productivă pentru toţi cei ce se vor implica!
Vlad Ch.
Cugir Rock Night
Andrei Sovereşan m-a rugat să popularizez evenimentul Cugir Rock Night. Sâmbătă, 9 aprilie 2011, ora 20:00, în Club PARADIS, vor avea loc concerte ale trupelor Krepuskul (experimental death metal, Cluj-Napoca), Day One (folk-rock, Sebeş), Kalypto (punk-rock, Sebeş), Dead Memories (cover band, Sebeş). Intrarea este 10 RON. Cum astfel de evenimente nu au mai avut loc la Cugir, consider că merită participat, măcar de curiozitate . Dar cred că va fi o seară faină !
CUGIR ROCK NIGHT
Vlad Ch.
2 noutăţi
Mai nou, scriu şi AICI. Consiliul Elevilor Arena este un portal dedicat Consiliului Elevilor, în special C. Ş. E.-urilor, care are ca scop sprijinirea dezvoltării acestor structuri printr-un schimb de idei, proiecte etc. între elevi din întreaga ţară, şi prin secţiunea de forum. De asemenea, este şi un portal de opinie referitor la sistemul educaţional românesc, şi care promovează nişte valori şi modele demne de luat în seamă.
În Adevărul de Seară Alba Iulia a apărut un articol despre mine . Am fost contactat de un reporter care citise acest blog, am discutat telefonic, am răspuns pe mail unor întrebări, şi a ieşit ceea ce puteţi citi AICI. În mare parte sunt mulţumit, şi e o onoare pentru mine .
Numai bine !
Ne citim pe CE Arena, şi poate şi aici din când în când .
Vlad Ch.
P. S.: Trebuie să remarc încă două cugirene, ambele eleve la C. N. “D. P.” în clasa a 10-a, care şi-au făcut de ceva timp intrarea în blogosferă, şi scriu chiar bine: Iulia Arion şi Cristiana Şandru. Enjoy !
2011… din nou vine popa :)!
Sunt în aşteptare… Tocmai “a intrat pe stradă” celebrul personaj. Marele eveniment a trezit din nou Huditza la viaţă ! Cel mai bine ar fi să ne amintim despre ce e vorba, de AICI. Mă duc să îl aştept )!
Poate mai târziu o să scriu ceva mai consistent!
Let’s do it, Romania!
UPDATE 2: WE DID IT, CUGIR !!! Aproape 200 de oameni, 5 zone curăţate, 212 saci strânşi! Felicitări tuturor!!!
UPDATE: MÂINE, ORA 9:30, PODUL ROŞU, ÎNCEPEM CURĂŢENIA!!! VĂ AŞTEPTĂM, CHIAR DACĂ NU V-AŢI ÎNSCRIS PE SAIT! PUTEŢI ADUCE ŞI UNELE FOLOSITOARE (GREBLE, LOPEŢI ETC.)!
Let’s do it, Romania! este o campanie de curățenie a întregii țări într-o singură zi, 25 septembrie 2010. Ideea nu este nouă, a fost încercată și în alte țări europene, iar acum este rândul nostru.
Consiliul Național al Elevilor se va implica, la fel și Consiliul Județean al Elevilor Alba . La Cugir, vom curăța albia râului, pe o suprafață cât mai mare, în funcție de câți voluntari strângem. Eu am început înscrierile pentru o echipă.
Dacă sunteți din Cugir și doriți să vă înscrieți în această campanie alături de echipa Consiliului Elevilor, intrați AICI, la numele liderului treceți numele meu (Vlad Cherecheș – atenție la diacritice!), iar codul echipei este 2406.
Spor la înscrieri! Ne vedem pe 25 la muncă !
Vlad Ch.
Ştiri scurte de la C. N. D. P. :)
UPDATE: Din acest an nu mai avem director adjunct, pentru că nu mai sunt destule clase. Astfel, unicul director rămâne domnul profesor Miron Bur .
Fiindcă se apropie începutul unui nou an școlar, vă spun ultimele noutăți de la Colegiul Național “David Prodan” Cugir.
Astfel, în exclusivitate , la fel ca anul trecut, vă anunț noii diriginți, așa cum au fost ei stabiliți în ședința de azi dimineață a Consiliului de Administrație (unde am participat, în calitate de reprezentant al elevilor):
- 9 A: Janeta Crăciun;
- 9 B: Simona Negrea;
- 9 C: Anca Muntean;
- 9 D: Lilica Vanţ;
- 10 D: Alina Moldovan (ca urmare a intrării în concediu maternal a doamnei profesoare Gabriela Rațiu);
- 11 C: Gabriela Hăţăgan (ca urmare a pensionării domnișoarei profesoare Viorica Vlad);
- 12 B: Ioan Rusu (ca urmare a rămânerii fără catedră a domnului profesor Marcel Cazan).
În altă ordine de idei, astăzi am comandat ultimele materiale necesare montării stației radio, iar probabil că de miercuri va începe și munca propriu-zisă, cu largul sprijin al domnilor profesori Alin Toderescu și Călin Furdui .
S-a pensionat și domnul profesor Zaharie Oprean.
În rest, holurile de la etajele 1 și 2 sunt nou-zugrăvite .
Un ultim anunț, conform ultimelor directive venite “dă sus”, se pare că până în 15 octombrie trebuie să fie organizate alegeri pentru președinția Consiliului Elevilor.
Până la un articol mai consistent, numai bine !
Vlad Ch.
Patriotismul în cântece :)
O săptămână am fost plecat la Eforie Sud, la Școala de Vară a Consiliului Național al Elevilor. De aceea această mică pauză, din nou… (poate o să scriu câte ceva şi despre C. N. E. în viitor)
Promisesem la finalul articolului trecut o colecție de cântece despre România din Cenaclul Flacăra, şi nu numai. Aşa că, de data asta o să citim mai puțin și o să ascultăm mai mult .
Marșul Ardealului, original cântată de Emilian Onciu
Nu-i român cel ce nu simte,
Ca pe propriul crez moral,
Cele trei cuvinte sfinte:
Mamă, tată și ARDEAL!
Păpădia, același Emilian Onciu
De-o păpădie priponește-ţi calul,
Nimic nu știi de n-ai văzut ARDEALUL!
Ardeal, Valeriu Sterian (versuri Mircea Micu)
Jurământ pentru Ardeal, Tatiana Stepa
Ardeal, orizont fatal,
Numai vale-deal, hei
Să jurăm pentru ARDEAL!
Jurăm, jurăm, jurăm pentru ARDEAL!
Noapte prin Ardeal, Focul Viu (original Prefix Folk Maramureş)
Iarnă în Ardeal, Vasile Mardare
Tu, Ardeal, Ștefan Hruşcă
Treceți batalioane române Carpații, Nicolae Furdui Iancu
Treceți batalioane române Carpații, Vasile Șeicaru
Balada lui Avram Iancu, Grupul Canon (Adrian Ivaniţchi)
Balada lui Avram Iancu, Doru Stănculescu
Avram Iancu, Vali Șerban
Iancu la Ţebea, Vasile Şeicaru
Lancea lui Horea, Cristian Buică
Doina lui Lucaci, Emilian Onciu
Capul de la Torda, Gil Ioniță
Dor de Cluj, Ștefan Hruşcă
Clopotul reîntregirii, Ștefan Hruşcă
***
Basarabia pe cruce, Tudor Gheorghe
Baladă pentru Basarabia, Tatiana Stepa
Maluri de Prut, Doina și Ion Aldea Teodorovici
Cântecul lui Ștefan cel Mare, Adrian Păunescu
Jurământ la Putna, Gil Ioniță
***
Cântec pentru Oltenia, Valeriu Penişoară
Cântec oltenesc, Tudor Gheorghe
***
Noi suntem români, Nicolae Furdui Iancu
Limba română, Doina și Ion Aldea Teodorovici
Nu uita că ești român, Ștefan Hruşcă
Doamne, ocrotește-i pe români, Andrei Păunescu
Țara, Andrei Păunescu & trupa Totuși
Trăiască, trăiască,
Trăiască, să trăiască,
Moldova, Ardealul și Țara Românească!
Cântec de țară, Arpad Domokos
Dor de țară, Doina Cosma
Trăiască România, Nicu Alifantis (versuri Adrian Păunescu)
Imn, Nicu Alifantis (fragment, versuri Ion Nicolescu, varianta originală a piesei de mai sus, nemodificată de Păunescu)
Inima românului, Daniel Avram (versuri Pavel Coruţ)
***
Bălcescu la gurile Dunării, Laurențiu Mărgineanu
Cuvântul lui Ion Roată către Divan, Ștefan Hruşcă (original, Valeriu Penişoară)
Bocetul lui Ioan cel fără de mormânt, Maria Gheorghiu
Mareșalul, Daniel Avram (versuri Pavel Coruţ)
Vlad Ch.
P. S.: Bonus, Baladă pentru Transilvania, Augustin Frățilă, AICI!
Patriotismul. Scurtă trecere în revistă a ceea ce a însemnat el în România de-a lungul timpului şi o întrebare: mai există acum?
Ante Scriptum: Nu mă așteptam să iasă un articol atât de lung… Sper, totuși, să aveți răbdare să citiți și, la final, să nu rămâneți cu impresia că ați citit degeaba .
De trei zile creez acest articol în mintea mea… Acum îl voi pune și pe… ecran… Să vedem ce iese…
După cum spune și titlul, o să vorbesc despre patriotism… Despre ce mai înseamnă patriotismul astăzi… Mai are rost să fim patrioți, să ne iubim țara sau locurile natale? Mai e la modă acest lucru? Ideea unui astfel de articol mi-a venit după o conferință a Consiliului Național al Elevilor de la Râmnicu Vâlcea, unde am fost coleg de cameră cu Vlad Ciurdar, președintele Consiliului Județean al Elevilor Arad, și cel mai mare patriot adolescent ce mi-a fost dat să cunosc până acum …
Voi începe cu trei definiții:
- PATRIOTÍSM s. n. Sentiment de dragoste și devotament față de patrie și de popor, statornicit în decursul istoriei. (conform DEX ’98);
- Prin patriotism se definește legătura emoțională față de o țară și de o națiune din motive etnice, politice, culturale sau de altă natură. (conform Wikipedia românească);
- Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de țară. (Mihai Eminescu)
Așadar patriotismul e un sentiment de dragoste, cel mai probabil, față de o țară şi poporul său, născut din diferite motive, fie ele etnice sau istorice… Mai există acest sentiment astăzi?
În istoria poporului nostru avem nenumărate dovezi că românii erau patrioți… Își iubeau țara sau măcar provincia în care se aflau și poporul de acolo… Găsim exemple începând cu Decebal, care s-a sinucis pentru a nu-și vedea țara pe mâna romanilor, apoi marii voievozi (Ștefan cel Mare care spunea că Moldova nu e a lui, ci a urmașilor, urmașilor, urmașilor săi, Mihai Viteazul care a fost primul care a avut ideea unirii celor trei provincii surori…) şi în final pașoptiștii și generațiile imediat următoare, care aveau ca principal ideal unirea, iar cei din Transilvania luptau şi pentru dulcea limbă românească. Odată cu unirea de la 1918, spiritul patriotic în România a început să dispară. El a fost reînviat în comunism, doar că aici intervenea factura politică, deci nu mai era acel patriotism sincer.
În literatura română acest subiect a fost tratat pe larg… Mai întâi cronicarii (Miron Costin, Grigore Ureche, Ion Neculce, Radu Greceanu etc.) care preaslăveau domnitorii și Țările Române, dar aceste scrieri erau într-un fel “la comandă”, cam același lucru ca propaganda comunistă, deci sunt mai puțin relevante. Apoi, în secolul al XIX-lea, niște tineri români, școliți în străinătate, au adus un puternic curent al iubirii de țară și au făcut din unirea provinciilor române o prioritate pentru ei. Mai întâi Mihail Kogălniceanu în Introducție la Dacia Literară (1840) a trasat prioritățile literaturii române în acea vreme, iar principalul punct era ca sursele de inspirație să fie din istoria, geografia şi obiceiurile poporului român. Apoi Nicolae Bălcescu în Românii supt Mihai-Voievod Viteazul a adus unirea lui Mihai la nivel de mit și țel suprem al românilor de pretutindeni. Alți scriitori din această generație care au tratat teme istorice cu scopul de a motiva poporul român şi de a-l învăța ce înseamnă sentimentul patriotic şi revoluționar au fost Costache Negruzzi (cu scrieri precum Alexandru Lăpuşneanu sau Sobieskii și românii), Dimitrie Bolintineanu (a scris în versuri, Legendele istorice, cea mai celebră operă a sa astăzi fiind Muma lui Ștefan cel Mare), Cezar Bolliac (alt poet), Andrei Mureșanu (a scris poemul Un răsunet, devenit mai târziu Deșteaptă-te române, imn revoluționar în 1848 şi imn național după 1989, supranumit de Bălcescu Marseilleza românilor). Pe lângă ei au mai fost și alte minți luminate cu scrieri mai mult sau mai puțin importante. Scopul lor a fost să îi învețe pe români să își iubească patria, să își dorească unirea și să aibă acel spirit revoluționar de care era nevoie atunci. Finalitățile acțiunii lor au fost revoluțiile de la 1848 din toate cele trei provincii române și unirile din 1859, respectiv 1918. Peste 70 de ani românii au luptat pentru patria lor, pentru reîntregirea țării, permanent având patriotismul în suflet. Poate părea patetic, dar asta e imaginea istorică pe care o avem acum asupra acestei perioade. În primul război mondial România a luptat tocmai pentru această reîntregire, murind destui oameni pentru acest ideal. Același patriotism a creat eroi care încă sunt respectați și adulați, care au apărut pe bancnote și cărora li s-au închinat ode, precum Avram Iancu (1824 – 1872) sau Tudor Vladimirescu (1780 – 1821). Un caz special a fost în Transilvania, această provincie aflându-se sub dominație maghiară / austro-ungară, spre deosebire de Moldova și Țara Românească care erau independente. Cea mai mare problemă pentru românii din Transilvania era că nu își puteau vorbi limba. Așadar, aici lupta era triplă: pentru limba română, pentru independență și pentru unire. Poezii precum Limba românească a lui Gheorghe Sion se potriveau foarte bine aici (chiar dacă autorul era moldovean). Literatura a avut rolul de a-i învăța pe români să-și iubească patria, să fie patrioți, și a reușit. Astfel, patriotismul s-a manifestat în mai multe forme, iubirea de țară, popor, limbă sau locuri fiind întotdeauna populară printre români.
Cam asta e problema istorico-literară a patriotismului. Să tratăm acum problema lui în actualitate…
Pentru a putea avea o imagine de ansamblu a subiectului nostru acum, trebuie să împărțim poporul român în două categorii: cei care au trăit perioada comunistă și adolescenții de azi, care nu au trăit acei ani.
Cei care au trecut prin procesul educativ și de formare înainte de 1989 au primit o puternică educație patriotică. Epoca comunistă a mistificat perioada domnitorilor și a transformat poporul român și România Socialistă în cele mai demne de iubit lucruri, alături de cei mai iubiți fii ai săi. Cam la fel încă se întâmplă în Coreea de Nord, unde oamenii cred că fac parte din cel mai cel popor din lume. Chiar dacă propaganda comunistă te învăța să iubești socialismul, comunismul și, în primul rând, pe conducătorii geniali, mai învățai și să îți iubești țara și locurile natale. Ceea ce acum nu se mai învață deloc. La grădiniță sau în clasele primare se mai studiază unele texte care te îndeamnă să îți iubești țara, dar acestea sunt puține și trec de cele mai multe ori fără a avea vreun efect asupra copilului care le citește.
Un mare merit în dezvoltarea spiritului patriotic înainte de ’89 l-a avut Cenaclul Flacăra al poetului Adrian Păunescu. Pe lângă propaganda comunistă fără de care n-ar fi putut exista, în Cenaclu se făcea şi foarte multă propagandă patriotică. Se cânta și recita despre Avram Iancu, Tudor Vladimirescu, Nicolae Bălcescu, Ardeal, Banat, Crișana, Oltenia, Bucovina, Basarabia, 1 decembrie 1918, Alba Iulia, Horea, Cloșca și Crișan, Cluj Napoca, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Decebal, Traian, despre tot ceea ce înseamnă România din punct de vedere istoric și geografic. Întotdeauna lângă acel Trăiască Ceaușescu, partidul și poporul! exista un Trăiască România, trăiască tricolorul!. La fel cum mii de tineri cântau în același timp despre The Beatles, iubire sau pacea în lume, la fel se cânta și despre România! Unele cântece și acum îmi dau fiori, când le ascult! Şi nu despre Republica Socialistă România, ci despre România reală, profundă. Acesta este un mare merit al Cenaclului: făcea tineretul revoluționar să își iubească țara! Ceea ce acum nu se mai întâmplă, nicio mișcare nu mai promovează acest lucru.
În România secolului XXI se promovează orice, dar nu iubirea față de țară. Dar nici nu știu cum s-ar putea promova așa ceva când președintele poporului (despre care am mai scris aici) îi îndeamnă pe tinerii români să plece peste hotare, acceptând că locuim într-o țară de mâna a doua (vezi aici). Același personaj le mulțumește românilor care au plecat din țară și muncesc în străinătate și, totodată, le transmite tinerilor că pot pleca liniștiți din România dacă nu sunt mulțumiți de condițiile de aici. După umila mea părere de tânăr cu doar 17 ani experiență de viață, cred că această atitudine este nedemnă atât pentru instituția președinției, cât și pentru statul care este România. Dacă primul om în stat spune așa ceva, cel care trebuie să lupte necondiționat pentru această țară, ce să mai spunem noi, cei care acum ne construim un viitor? Mai merită să ne iubim țara? Mai merită să rămânem aici? Cum poți să iți faci poporul să iubească țara când tu declari așa ceva? Nu cred că mai există vreun șef de stat în lumea asta care să își desconsidere propria țară… Pentru ce mă mai chinui eu să vorbesc despre patriotism cu un asemenea exemplu?
Vă spun eu pentru ce… Pentru că încă mai cred în România. Şi încă mai cred că poate fi salvată. Nu de această generație care ne conduce acum. Ci de generația noastră, cea care nu a fost contaminată de ciuma roșie. Doar că ţara poate fi salvată doar de cei care o iubesc… Şi cum să ne învățăm tinerii să o iubească, cum să îi pregătim viitorul cu un așa exemplu prezidențial?
În România există trei tipuri de oameni, când e vorba de iubirea de țară:
- cei precum președintele și majoritatea celor care apar în mass media – sunt sătui de România, spun că nu mai avem nicio șansă și promovează emigrarea;
- cei care duc patriotismul la extrem, adică în naționalism, personaje precum Corneliu Vadim Tudor sau Gigi Becali – în nebunia lor de multe ori au dreptate, dar în la fel de multe situații exagerează;
- cei care într-adevăr își iubesc și își promovează țara, în general intelectualii sau sportivii, persoane precum Dan Puric sau membrii Casei Regale.
Este incredibil cum Regii și Reginele României, deși nu erau născuți aici, au învățat să își iubească patria adoptivă mult mai mult decât ne-o iubim noi acum. Redau aici o parte din testamentul Reginei Maria (născută în Anglia), soția Regelui Ferdinand I, în timpul cărora s-a înfăptuit unirea României cu Transilvania: “Țării mele și Poporului meu, când veți ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veșnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Şi totuși, din marea dragoste ce ți-am purtat-o, aș dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată, chiar de dincolo de liniștea mormântului. Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără și neștiutoare, însă foarte mândra de țara mea de baștină, și am îmbrățișat o nouă naționalitate m-am străduit să devin o bună Româncă. (…) Nimeni nu e judecat pe drept cât trăiește: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veți aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. (…) Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele, frumoasă țară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă țară pe care am văzut-o întregită, a cărei soarta mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plina de cinste, să stai veșnic falnică printre națiuni, să fii cinstită, iubită și pricepută.”
Eu sunt un patriot. Îmi iubesc țara, și încă mai cred în ea. Tocmai de aceea vreau să rămân în țară, fiindcă sunt de părere că dacă vom pleca toți, țara se va distruge, sau va fi distrusă de către cei din liniile 2 și 3 care vor ajunge la conducere. Așa că o să fac abstracție de declarațiile acestui personaj care se pretinde a fi președintele României, și voi continua să lupt pentru idealurile mele aici, în țară!
Cam asta e cu iubirea de țară… Dar mai există un tip de patriotism: cel local. Pentru regiunea, zona sau localitatea unde te-ai născut și ai trăit. Acestă ramură a patriotismului ar trebui să fie mai dezvoltată decât iubirea de țară… Doar ar trebui…
Participând la conferințele Consiliului Național al Elevilor, unde vin elevi din toate colțurile țării, am avut ocazia să cunosc oameni din toate zonele României. Şi toți cei dintr-o zonă au ceva în comun. Am avut numeroase “dispute” patriotice, și am ajuns la concluzia că ardelenii și oltenii pun cel mai mult patos în iubirea de regiune. Iar cel mai puțin, spre deloc, sunt cei din Muntenia.
Acum câteva zile am răspuns pe celebrul Facebook mesajului de stare al profilului I Love Cugir, un profil făcut de cugirenii plecați din oraș. Acesta suna așa: Tu iubești Cugirul? Am răspuns deoarece am văzut câteva răspunsuri negative al unor persoane de vârsta mea, care chiar m-au surprins. Eu îmi iubesc oraşul. Aşa că am dat răspunsul de mai jos:
DA!
Iubesc Cugirul pentru liniștea lui, pentru pitorescul lui, pentru aerul curat de aici, pentru oamenii de toate felurile pe care îi întâlnesc, pentru tot ceea ce pot şi nu pot să fac aici.
Nu e un oraș mort, cu spun unii. A fost mort ani buni după revoluție, dar eu cred că de ceva timp a început să își revină. Atât prin activitățile de “entertainment”, cât și prin activitățile economice și de infrastructură.
Nu vă imaginați că orașul ăsta vă poate oferi un viitor incredibil, sau că poate deveni o mare metropolă cu tot ce vrei și nu vrei în ea. Niciodată Cugirul nu va fi așa ceva, e mult peste condiția lui. Cugirul va rămâne mereu acel orășel micuț și liniştit unde îți poți găsi liniștea și te poți reculege oricând, cu aceleași câteva locuri minunate.
Iubesc Cugirul pentru Cetate şi pentru Râul Mare, pentru Cindeni și pentru Coșbuc, pentru Catedrală și pentru Primărie, pentru Bulevard și pentru Valea Dăii, pentru Vinerea şi pentru Călene… Şi aș mai putea continua. Cu bune și cu rele, orașul ăsta e un tot unitar foarte bine închegat. Aici m-am născut, și aici aș vrea să îmi petrec și perioada pensiei.
Un oraș mare, aglomerat, poluat, zgomotos mă îngrozește. La fel cum mă îngrozește și ideea că va trebui să îmi petrec o mare parte a vieții într-un asemenea loc. Tocmai de aceea iubesc liniștea Cugirului.
Deja am spus prea mult. Oricum, eu cred că orice cugirean adevărat își iubește orașul, chiar dacă nu vrea să recunoască, sau încearcă să se convingă că nu este așa…
Părerea voastră care e? Mai există patriotism astăzi în România? Îți iubești țara? Dar provincia / orașul în care te-ai născut? Mai crezi în această țară? Sunt foarte curios să aflu și alte opinii…
Vlad Ch.
P. S.: Într-un articol viitor, o să fac o trecere în revistă a celor mai frumoase cântece despre România din Cenaclul Flacăra .
N-am titlu pentru ce scrie mai jos…
N-am mai scris aici de fix 141 de zile… Aproape cinci luni… Nu sunt deloc mândru de acest record. Nici nu știu cum să încep și ce să spun după o asemenea pauză. Mi-am ieșit din mână, nu îmi mai e așa ușor să scriu… Acum fix o săptămână, pe 1 august, acest blog a împlinit un an. Dar această vârstă nu e reală. Pentru că el a fost activ doar în jur de șapte luni. În rest, l-am cam dat uitării 
.
De ce am revenit? În primul rând îmi doream asta, dar nu găseam motivația necesară. Apoi, au fost câteva persoane (cărora le mulțumesc ) care m-au bătut la cap să scriu din nou, m-au convins că vor să citească ceva scris de tastatura mea . Şi mai am și o datorie morală față de acei oameni care mă citeau acum câteva luni bune, și care așteptau de fiecare dată să ies cu ceva nou. Sunt conștient că îmi formasem atunci un nucleu – nu prea mare – de cititori fideli, pe care probabil că i-am dezamăgit cu această “pauză”.
De data asta nu mai spun nici că sper să mă țin de treabă, nici nu promit că o să scriu constant. O să încerc să dovedesc asta, va fi un pariu cu mine însumi. Dacă nu o să reușesc, voi trece blogul pe lista de eșecuri personale.
Fiind un reînceput, după o pauză deloc scurtă, o iau ușor. Încă nu am acea fluență a cuvintelor de acum aproape un an, nu mai ies așa ușor frazele. De-a lungul acestor luni mi-am formulat multe articole în minte, de multe ori am fost aproape să scriu ceva, dar niciodată nu am reușit să trec de acel “blocaj”. O parte din idei le-am uitat, o parte le mai am.
Între paragraful anterior și acesta au trecut vreo 10 minute. Timp în care m-am gândit ce să scriu și cum să continui. N-am găsit nicio soluție, dar, “youtubind”, am dat de încă o problemă: unde se duc muștele iarna? Jean Constantin și Gelu Manolache au plecat dintre noi fără să o rezolve… Poate reușim noi … Dacă nu, măcar să ne bucurăm de jocul maeștrilor .
Vlad Ch.
P. S.: Era să nu mai știu cum se pune un video aici… Iar parola am nimerit-o doar din a doua încercare…
P. S. 2: Acesta e articolul cu numărul 50 de pe blog !
P. S. 3: Şi totuși, Piţurcă a plecat din Ghencea…….
