Gânduri de student – Vlad Ch.

2010… şi popa cu botezul…

03/01/2010 at 14:23 (Chestii simple) (boboteaza, cugir, popa, romania, str cetatii)

UPDATE: WordPress-ul are o funcţie care îmi arată după ce combinaţii de cuvinte căutate cu ajutorul motoarelor de căutare se ajunge la mine pe blog. Am rămas mirat să văd că şi ieri şi azi cineva a căutat formulele “cat se da la popa de boboteaza” sau “cand vine popa cu botezul”!!! Iar eu, bineînţeles, sunt pe prima pagină a motorului de căutare cu acest articol! Deci unii sunt mult mai avansaţi, nu îşi mai sună vecinii, caută direct pe goagăl pentru răspuns )!

La mulţi ani tuturor, şi numai lucruri bune în anul care a început !

N-am mai scris de mai mult de 20 de zile… Unii dintre voi aţi început să mă atenţionaţi… Într-adevăr, am şi lăsat blogul pe un plan care nu este chiar cap de listă, dar nu l-am abandonat şi nu-l voi abandona. Problema e că trebuie să am şi o anumită stare de spirit ca să pot scrie aici şi, mai ales, trebuie să am şi despre ce să scriu. Politică am decis că nu mai are rost să scriu, pentru că ajung să citească tot felul de “reduşi” care încep să jignească în stânga şi în dreapta, şi eu nu pentru asta am blogul şi nu pentru asta scriu. M-aş bucura să-mi spuneţi şi despre ce să scriu… Să-mi daţi nişte subiecte, şi eu voi încerca să mă adaptez. Pentru că altfel nu scriu aiureli doar de dragul de a avea mai multe vizualizări…

În general la sfârşit de an / început de nou an se trag concluzii, se fac topuri a celor mai nu ştiu ce chestii din anul precedent, sau se fac avampremiere pentru anul ce vine peste noi. Nu încep să fac aşa ceva. Oricum, eu încă trag liniile la sfârşit de ani şcolari, nu la sfârşit de ani calendaristici. Aşa că acum nu sunt nici măcar la jumătatea drumului, mai am mult de lucru…

Aşa că o să vă povestesc un “ritual” care are loc în fiecare început de an calendaristic: venitul preotului cu boboteaza pe strada mea.

Mai întâi să vă prezint strada mea… Strada Cetăţii (se numeşte aşa pentru că duce spre dealul Cetate – bunica mea se laudă că atunci când au venit comuniştii să schimbe numele străzii, ea fiind copil, a venit cu această propunere ), dar numele arhaic, şi mult mai cunoscut printre cugireni este Hudiţa Tăului sau Strada Tăului, dacă nu vă place popularul hudiţă (derivat cu sufix de la hudă).

HÚD//Ă ~e f. reg. Drum îngust (nepavat) în interiorul unui sat sau al unui oraș; uliță.

HÚDIȚ//Ă ~e f. pop. Ulicioară îngustă care servește drept trecere de pe un drum pe altul. /hudă + suf. ~ița

Aşa era pe vremuri şi strada mea: nepavată, în inima oraşului, şi făcând legătura dintre arterele principale ale Cugirului, strada Principală (21 decembrie 1989) şi strada Ion Creangă (denumită pe la noi şi “sub coastă” – pentru că trece pe lângă deal şi pe lângă vii sau “Paulişta” – după celebrul bulevard brazilian Avenida Paulista din São Paulo pe care cugirenii îl vedeau în serialele sud americane prin anii ’80), pentru că aici se găsesc cele mai multe vile din oraş). Spun era pentru că prin 2003 a fost pavată cu dale (cred că a fost printre primele străzi pavate astfel în Cugir, alături de strada oarecum paralelă cu a mea, Gheorghe Ţiţeica – Ţiţeica a fost un mare matematician, pentru cine nu ştie) şi acum suntem tare mândri de Hudiţa noastră . Dar, cum spuneam, n-a fost întotdeauna pavată, sau reparată cât de cât. Şi atunci, de câte ori ploua, legenda spune că la mine pe stradă era un dezastru, noroiul era la el acasă, iar noroi+apă=TĂU. Deci pe stradă era un tău de nu mai aveai pe unde trece…

TĂU1 ~ ri n. 1) Apă stătătoare noroioasă și de adâncime mică.

Nu ştiu de ce s-a hotărât schimbarea numelui străzii, probabil s-a considerat că nu este potrivit pentru viitorul multilateral dezvoltat al Replublicii Socialiste România. Oricum, mă bucur că i s-a gpsit un nume care să aibă totuşi o semnificaţie în strânsă legătură cu realitatea prezentată. Mi se pare foarte aiurea să denumim străzile Ion Creangă, Mihai Eminescu, Decebal, Emil Racoviţă, 1 decembrie 1918, 1 mai etc. atâta timp cât realitatea acelor străzi n-are nicio legătură cu numele. Numim strada Ion Creangă dacă marele scriitor a locuit acolo cândva, sau a fost acolo, sau a scris despre acea zonă… Să aibă un sens. Dacă unei străzi nu i se găseşte nicio “poveste”, mai bine o numim Strada Nr. 1, Strada Nr. 2 ş. a. m. d.. Oraşul Sulina, dacă nu greşesc, are 7 străzi denumite Strada I, Strada II, Strada III, Strada IV etc.. Foarte frumos ! Cel mai tare este ca o stradă să aibă nume de localitate… Strada Alba Iulia, Strada Timişoara… Chiar şi în Cugir, deşi este un oraş destul de mic, găsim străzile Oituz, Mărăşti şi Mărăşeşti… Vă daţi seama ce denumiri au străzile în Bucureşti!! Apropo, cică în Timşoara şi în Bucureşti există Strada Cugir !!!

Cam atât despre străzi, denumiri şi alte cele, că deja am deviat de la subiect.

Cum spuneam, la fiecare început de an pe Hudiţă are loc un ritual deosebit de important: venirea preotului cu botezul. Este momentul în care vecinii sunt mai uniţi ca oricând. Acest lucru se mai întâmplă doar când este vreo nuntă pe stradă şi toată lumea iese afară “să vadă mireasa” (şi să mănănce prăjituri de la familia miresei / mirelui, după caz ) sau, Doamne fereşte, când este vreo înmormântare, şi toţi vecinii merg seara în priveghi, povestesc şi râd zgomotos, beau ţuică sau vin, mănâncă cozonac, şi eventual încing un campionat de cărţi printr-un garaj de-al decedatului, că doar mortul n-ar vrea ca ei să fie trişti pentru el, cu siguranţă (şi dacă se uită vreouna din gazde mai urât, “distracţia” se poate muta la unul din vecini). Dar astea sunt momente neprevăzute sau ocazionale. Venirea popii rămâne însă cel mai important eveniment dintr-un an de pe strada mea.

Cum decurg lucrurile… Încă din prima zi a anului vecinii o întreabă pe tanti Mia, una din cele mai evlaviose şi implicate politic vecine, “Când vine popa?”, pentru că se ştie că tradiţia spune ca preotul şi toţi cei 4-5-6 cantori (cei care cântă, iau banii, vând calendare, cară busuiocul şi încasează dări pentru biserică — fiecare face altceva, ca să fie cât mai mulţi) trebuie să mănânce acasă la distinsa doamnă. Ea e întotdeauna pregătită cu mâncături şi băuturi alese, ca nu cumva să îi displacă Sfinţiei Sale. Şi desigur, e întotdeauna informată “când vine popa”. După ce 2-3 locatari află această preţioasă informaţie, încep telefoanele… “Alo, Ica, vezi că mâine pe la 12 vine popa, să fii acasă!” sau “Alo, Vlăduţ, nu ştie bunica când vine popa?”. Şi în câteva ore toată lumea a aflat SECRETUL.

Acum începe pregătirea. În ziua cu pricina strada se trezeşte de dimineaţa, ca în proverb, şi toată lumea îşi aranjează casa ca nu cumva să găsească popa vreo haină ne la locul ei sau vreun fir de praf în plus. Nu ştiu de ce, probabil că nu se mai prind rugăciunile dacă e ceva nearanjat… Apoi încep din nou telefoanele… “Alo, voi cât îi daţi la popa?”… “Nu ştiu, stai să întreb” şi se mai dau 2 telefoane, după care primul interlocutor revine: “Mno, v-aţi hotărât, cât daţi?”… “Păi am zis că dăm atât de familie, că vecina X îi singură şi dă atâtica…”. Deoarece popa trebuie şi plătit pentru aducerea Duhului Sfânt în casele oamenilor. Ce, credeaţi că duhul ăsta vine gratis?? Trăim în capitalism, fraţilor… Nimic nu mai e gratis… Şi cum niciun vecin nu vrea să fie mai prejos în faţa popii, sau, Doamne păzeşte, să îi dea prea mult şi să facă risipă, e nevoie de aceste convorbiri urmărite de SRI. Bineînţeles că suma rebuie să fie cel puţin la fel ca anul trecut, dacă nu mai mare. Pentru că “nu se face” să dai mai puţin. Odată şi această problemă rezolvată, se apropie momentul zero…

Lumea devine agitată. Vizitele la geam se înteţesc. Ajungi să mergi la geam din 5 în 5 minute. Unii vecini, mai curajoşi ies afară. Încep să se formeze “şezătorile”, şi vecinii socializează. “Bă, pe unde-i popa?”… “Nu ştiu, n-o ajuns încă”… sau “Acum o intrat pe stradă! Îi numa pe la X”. Bineînţeles, prima dilemă e ce face popa mai întâi: botează sau mănâncă? În general botează… Nu înţeleg fenomenul, dar cred că pe popă nu l-a învăţat nimeni ce înseamnă punctualitatea… Pentru că întotdeauna întârzierile sunt de la 1 oră în sus faţă de momentul comunicat de tanti Mia… Şi aşa, vecinii, “fie ploaie, fie vânt”, vorba poetului, aşteaptă în stradă venirea LUI! Dacă cineva se nimereşte să nu fie acasă în momentul venirii, cu siguranţă lasă cheile casei altcuiva, ca măcar locuinţa să-i fie sfinţită…

Într-un final… APARE! Lumea e tot mai agitată. Îi urmăreşte fascinată traseul din casă în casă şi cântecul… Copiii încearcă să îl imite “În Iordaaaan….”, dar sunt imediat dojeniţi de părinţi… Unii vecini, mai puternici, îşi mai permit câte o glumă subtilă. Dacă cineva nu e pe fază (în general cei tineri nu sunt pe fază…), imediat vecinii săritori se duc să îl avertizeze. “Băi, vezi că vine popa!” “da, unde-i? Şi cât tre să-i dau?” Pe rând, lumea de pe stardă se împuţinează. Fiecare intră cu popa în casă, şi iese doar ca să închidă poarta, nimeni nu se mai întoarce să socializeze. În casă, preotul este aşteptat toate uşile larg deschise. Se plimbă din camera în cameră, face cruci cu busuiocul, şi mormăie ceva, în timp ce cantorii aşteaptă la intrare. Unul îţi oferă calendar, altul te întreabă dacă eşti la zi cu dările bisericii, unul te roagă să îl laşi să îşi compleze apa sfinţită din cană cu apa de la robinetul tău, sfânt şi el după această operaţiune, bineînţeles. Tu îl aştepţi cu o cană în care îl rogi să-ţi toarne nişte apă sfântă pentru a da prin garaj, sau pe maşini, pentru a le feri de toate relele. La final se întoarce şi te pune să-i pupi crucea, deja pătată cu ADNul altor câteva zeci sau chiar sute de persoane.

Odată popa plecat, totul revine la normal! Oricum, trebuie să îi fim recunoscător pentru că odată pe an ne uneşte pe toţi cei de pe stradă!

Trebuie subliniat că popa intră în casa ta chiar dacă nu îl aştepţi la poartă. Ţin minte că acum câţiva ani a intrat la un vecin destul de tânăr, şi l-a găsit fix în pat cu prietena… Asta e, riscurile meseriei!

Tata îmi povestea că la Geoagiu, în copilăria lui, îi puneau banii preotului în ultima cameră, pentru că altfel, din momentul în care dădea de bani nu mai continua periplul cu busuiocul prin camere, ci se întorcea şi pleca repede )!

Am scris postul ăsta în timp ce toată lumea se pregătea de momentul zero… I-am văzut pe vecini în stradă, am auzit soneria de avertizare a vecinului de lângă în momentul în care popa se apropia, mama a dat un telefon de lângă mine “Luci, vezi că vine popa, îi aici aproape!”, i-am auzit pe vecini întrebându-se “Unde-i popa? Unde-i popa?” şi am aflat că de data asta a preferat ca mai întâi să mănânce, şi abia apoi să boteze… Deh, chemarea stomacului era mai puternică decât chemarea Duhului…

Cam atât despre popă şi cele lumeşti! Şi, în final, citez răspunsul preotului plictisit la care m-am spovedit, în momentul în care i-am spus că n-am încredere în cler: “Lasă-i tu pe popi cu treaba lor…”.

La voi cum e cu acest ritual ??

Vă las şi o melodie despre popi, ascultaţi versurile cu atenţie:

Florin Chilian – Porunca 1: Să n-ai alţi Dumnezei – Ca-n viaţă

Vlad Ch.

P. S.: A trecut popa… Mi s-a părut mai grăbit ca de obicei… Am primit, ca în fiecare an, o iconiţă…