O vizită la C. N. “L. B.” Sebeş
Consiliul Județean al Elevilor a reluat un proiect început anul școlar trecut, intitulat „Schimbă-ți mediul şi fă diferența”, având ca scop sesizarea deosebirilor dintre diferite medii de învățare. Colegiul Național „David Prodan” Cugir a avut ca partener Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș.
Acest parteneriat s-a realizat datorită bunei relații dintre mine și Laura Onița, președintele Consiliului Elevilor Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș.
Mă bucur că am avut ocazia să fiu pentru o zi elevul celor din Sebeș. O să vă spun despre vizita noastră acolo, pentru că e mai obiectiv să scrie ei despre ceea ce au văzut la noi.
10 martie 2010. N-am început ziua tocmai bine, microbuzul nostru întârzie aproape jumătate de oră. Apoi, ajunși în Sebeș, ne-am luat după profu’ de religie (consilierul nostru educativ, care ne-a însoțit) și am coborât mult prea repede din mașină, într-un loc total greșit. După câteva consultări prin telefon şi cu ajutorul unui elev de la CNLB, am ajuns cu puțină întârziere la liceul partener.
Acolo, am fost aşteptaţi la intrare de cei 15 elevi implicați în proiect, iar fetele noastre au primit flori de la băieții bine educați (de Laura, bănuiesc 
) ) din Sebeș. Apoi am fost conduși într-o sală cu mese rotunde, am băut un pahar de suc şi ne-am revenit după „alergarea” prin jumătate de oraș. Directorul Moga şi directoarea Cândea s-au prefăcut interesați de venirea noastră acolo şi ne-au spus câteva cuvinte (nu prea multe). Oricum, e o bilă albă, deoarece directorii noștri nu s-au sinchisit de prezența oaspeților în liceu. A urmat un tur al liceului, încă nu știu cu ce scop. Am văzut un laborator de info despre care am fost plăcut surprinşi să aflăm că este dotat cu tablă ), sala multimedia, foarte frumoasă, colțul verde al liceului, panourile de pe holuri, sala de sport (mai mică şi mai aglomerată decât a noastră) şi cam atât, cred.
Între 9 şi 13 am asistat la orele de curs. Atmosferă plăcută, elevi de treabă, mi-a plăcut. Am remarcat faptul că ei puteau sta la ore cu căştile în urechi sau cu telefonul pe masă fără nicio problemă. La noi nu e permis așa ceva. De asemenea, am remarcat în pauze că liceul e mult mai aglomerat decât al nostru (ceea ce e logic, având în vedere numărul de elevi de aproape 3 ori mai mare). Am văzut şi chioșcul din curtea liceului, de unde elevii CNLB își cumpără de-ale gurii (să nu cumpărați cornuri cu vanilie de acolo!!!!).
În pauza mare ne-am adunat din nou în sala cu mese rotunde, unde am băut un pahar de ceai (destul de sec, cred că era doar apă fierbinte cu puțin colorant ) ) şi am degustat şi câte un fursec (cumpărate de la Plus, deci cunoscute și de noi ) ). Diferență: la ei pauza mare e de 20 de minute, la noi de 15.
După ora 13 am mers în sala festivă (am fost plăcut surprins să văd că există aşa ceva! – un fel de sală de sport, cu instalație de sonorizare şi de lumini şi cu bănci). Acolo ne-au (în)cântat băieții din trupa Kalpypto, elevi ai CNLB. Am sesizat că doamna director adjunct este foarte „atentă” la vorbe, deoarece le-a cenzurat un vers inofensiv ce suna în genul „şi avea blugii rupți în fund”. Recitalul s-a încheiat cu imnul liceului, cântat de toţi elevii prezenți. Dar înainte de recital am fost surprinși cu un fragment din piesa Cântăreață cheală de Eugen Ionescu, interpretat de incredibilii elevi din trupa de teatru a liceului. Profesionalism de mare clasă, totul fiind ceva spontan, nepregătit în prealabil. Îi felicit încă odată pe cei 5 tineri actori, şi sper să mai am ocazia să îi văd jucând . Concluzia de după momentul aceste este că Sebeşul are mulți elevi talentați.
În final am fost la masă, la cantina liceului. Mâncare foarte ieftină, dar bună. Nimic de comentat. Ne-am hrănit, apoi Laura ne-a împărțit tuturor diplome şi ne-am întors în sala festivă pentru că aveam câțiva colegi pe care îi chinuia talentul. S-a mai lăsat cu o mini-cântare, după care luat-o încet-încet spre casă, pentru a nu-i mai reține pe minunații noştri colegi sebeşeni.
Despărțirea a fost cu îmbrățișări, pupături, dat din mâini şi strigăte 
. Noi sperăm să mai avem ocazia să ne întâlnim în această formulă, de aceea i-am invitat pe colegii noștri la Cugir cu ocazia Zilei David Prodan din 26 martie 2010 .
Ce va mai urma, mai vedem… Oricum, la anul va urma parteneriat cu alt liceu, alte impresii, alte schimburi de ID-uri etc. …
Vlad Ch.
P. S.: Le mulțumim celor de la Sebeș pentru ospitalitatea cu care ne-au primit, și, totodată, îi felicităm pentru asta !
Înapoi la datorie
N-am mai scris din 30 ianuarie… Mai mult de 45 de zile… De ce? Probabil că principalul motiv ar fi lenea. Dar ca să formulez mai frumos, o să spun că nu am avut starea şi energia necesară pentru scris pe blog. Nici acum nu prea am acea stare, dar mă forțez să relansez acest blog. Ceea ce m-a surprins foarte plăcut este că au fost destule persoane care mi-au urmărit blogul şi în perioada aceasta, au așteptat să mai scriu şi chiar m-au atenționat că am uitat de blog. Vă mulțumesc pentru asta !
Ce am mai făcut în perioada februarie-martie 2010…
În prima săptămână din februarie am fost într-o excursie la Paris. A fost pentru a doua oară când am poposit în orașul Turnului Eiffel, şi am rămas la aceeași concluzie: este un oraș murdar, extrem de zgomotos, plictisitor, urât într-un cuvânt. Da, are câteva obiective turistice extreeem de interesante, dacă sunt luate separat. Dar luat ca un întreg, nu impresionează prin nimic. Eventual prin grandomanie. Bine, au fost 5 zile destul de interesante. Ceea ce e trist e că tot mai mulți din cei care merg într-o țară străină merg pentru shopping, nu pentru obiective turistice şi cultură. Felul cum arătăm e mult mai important decât cultura pe care o avem în concepția multora. Societatea e în continuu curs de degradare.
Imediat după ce m-am întors de la Paris şi am început semestrul 2, am primit acasă pentru aproape 2 săptămâni un elev francez. Robin pe numele lui, dar pentru simplitate o să îi spunem Batman. Contextul a fost un proiect internațional Comenius 2008-2010 pe tema “Apa – între abundență şi raritate”. Eu şi colegii mei am ajuns implicați în acest proiect printr-o conjunctură fericită, deoarece “titularii”, acum în clasa a 12-a, au fost nevoiți să renunțe din pricina probelor de BAC din timpul anului școlar. Astfel, din 9 până în 18 februarie 9 elevi francezi au fost la Cugir. Ce ar fi de spus despre asta… I-am plimbat prin tot felul de locuri care au legătură cu tema proiectului, APA, de la stația de epurare a apei din oraș (pe românește locul unde se adună rahatul Cugirului) până la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Tehnologii Izotopice şi Moleculare de la Cluj Napoca. La prima vedere francezii au fost foarte ok, cu bun simț, și fără rețineri în fața românilor. Au recunoscut că aveau o părere foarte proastă despre România înainte să vină aici, dar acum și-au schimbat-o. Unii chiar s-au îndrăgostit aici… Ceea ce nu mi-a plăcut la ei a fost că au venit aici doar pentru distracție. În fiecare zi au vrut party-uri, care să țină cât mai mult. Pentru unul ca mine a fost extrem de obositor. Nu mai spunem că nu au avut limită la alcool, iar la Balul Îndrăgostiților au fost pe punctul de a se droga (dacă nu cumva au şi reușit…). Concluzia poate fi trasă doar în mai, după ce mergem și noi la ei, dar cred că elevii români au mai mult bun simț și cunoștințe mult mai avansate decât Batman&Co.
În 12 februarie s-a întâmplat un bal, al îndrăgostiților, al cărui organizator am fost, împreună cu membrii Consiliului Elevilor. Despre asta pot spune doar că a fost un semi-eșec. Îmi asum o parte din vină. Da, pe lângă erorile noastre, am fost şi sabotați de un DJ turmentat… Cablu tăiat, microfoane oprite, lumini aiurea, înlocuit de CD-uri… Sunt câteva dintre chestiile de care îl bănuim…
După perioada asta am avut nevoie de recuperare. Nici acum nu mi-am revenit complet, dar nu mai e chiar aceeași oboseală.
În 6 martie s-a întâmplat olimpiada județeană de informatică, unde mă pot lăuda cu un loc 2 .
În 3 şi 10 martie am avut un schimb de experiență cu Colegiul Național “Lucian Blaga” Sebeș, în cadrul proiectului Consiliului Județean al Elevilor “Schimbă-ți mediul și fă diferența”. În 3 martie 15 elevi de la Sebeș au venit la noi, iar în 10 martie 15 elevi de la Cugir au fost la Sebeș. Despre asta o să scriu mai detaliat într-un post viitor.
În 8 martie am avut Cerc de Lectură, prima întâlnire din acest semestru. A fost o pauză destul de lungă. De acum sper să redevenim constanți. Am fost în jur de 11 participanți, iar 5 dintre ei au adus și creații proprii, pe care le-am citit și le-am comentat împreună. Concluzia e că avem talente în cele 2 licee din oraş .
Între 12 și 14 martie am avut un training la Arieşeni, tot cu Consiliul Județean al Elevilor, pe tema Managementului proiectelor. Despre asta prefer să nu comentez din anumite motive.
Cam cu aceste lucruri m-am ocupat în ultima vreme. Acum pregătesc, împreună cu colegii din consiliu, Ziua David Prodan, ce va fi în 26 martie 2010. Pentru prima dată CNDP are o zi a liceului ! O să revin zilele următoare şi cu programul final. Oricum, va fi ceva deosebit, sper eu !
Mă opresc aici… Oricum acest articol bănuiesc că e destul de plictisitor, dar l-am scris doar ca să îmi reintru în mână. Pe viitor sper să redevin activ aici, pe “glob”. Mă bate gândul să încerc să scriu şi ceva ficțiune, cândva. Nu-mi fac încă speranțe, pentru că bănuiesc că va dura muuult până când voi încerca să scriu ceva de acest gen.
Vă mai spun doar că se zvonește că la anul se va schimba din nou BAC-ul. Deci cei care sunt acum clasa a 11-a vor da doar 2 probe scrise, limba română şi matematică pentru profilele real şi tehnologic, respectiv istorie pentru profilele umaniste, renunțându-se la cea de-a treia probă. Competențele din timpul anului școlar se vor păstra. Momentan e doar la nivel de zvon, nimic oficial. Admiterea la liceu se va schimba şi ea… Va fi un examen la română, unul de științe (matematică, fizică, chimie, biologie, educație tehnologică), pentru a testa cultura generală a elevilor, precum și o testare a competențelor digitale, informatica devenind materie obligatorie începând cu clasa a 5-a. De asemenea, liceele de prestigiu vor putea să organizeze şi examene proprii. Iar clasa a 9-a va face parte din ciclul gimnazial, liceul având doar 3 ani. Ultimele schimbări se vor aplica doar la cei care acum sunt clasa a 4-a sau a 5-a. Oricum, până la ceva oficial mai este mult… Aceeași degringoladă şi cu acest nou ministru-marionetă. Iar reprezentanții elevilor se ocupă de afișe de promovare sau, mai rău, de teambuilding-uri încununate cu mari beții, pentru că așa înțeleg ei mersul lucrurilor. Nimic serios sau concret…
Cam atât!
Până data viitoare, multă energie!
Vlad Ch.
Auschwitz 2009 – istorie vie după 6 decenii
Spuneam mai demuuuult că poate o să scriu cândva ceva despre vizita mea la Auschwitz. Acum am fost nevoit să scriu un articol pe această temă pentru o revistă ce urmează să apară, aşa că îl pun şi aici:
Auschwitz-Birkenau… Temutul lagăr devenit simbol al Holocaustului şi chiar şi al celui de-al doilea război mondial. Până şi cei care habar nu au istorie au auzit de acest loc. Am aflat întâmplător de o excursie la acest loc şi m-am înscris imediat. Bănuiam că va fi o lecţie de istorie care merită parcursă.
Drumul a fost extrem de lung. Peste 20 de ore de stat în autocar. Ajunşi la Auschwitz, ne-am cazat la un aşa-numit Centru de Rugăciune şi Dialog, ne-am odihnit puţin, iar apoi am plecat spre lagăr, pentru că deja eram programaţi să vizităm. Primul obiectiv a fost lagărul Birkenau (aflat la 3 km de Auschwitz), pentru a-l putea vedea la lumină naturală.
Ne-am dat jos din autocar în faţa unui zid imens, asemănător unei cetăţi, prin care se întrezărea un câmp întins. Trecând pe sub o poartă impunătoare, am intrat într-o imensă curte înconjurată de sârmă ghimpată. M-am înfiorat văzând acea întindere parcă infinită, unde se aliniau perfect zeci de clădiri, sau ruinele clădirilor. Am înţeles imediat că era vorba de barăcile deportaţilor, despre care mai auzisem de atâtea ori. Ghidul şi-a intrat în rol şi a început să ne spună povestea locului. Nu intru acum în detalii, pentru că aceste informaţii pot fi găsite cu uşurinţă pe net sau în vreo carte. O să încerc să spun doar opiniile proprii.
Primul şoc l-am avut când am văzut unul dintre vagoanele în care încăpeau peste 800 de evrei deportaţi plus bagajele lor! Nu pot să descriu acum dimensiunea vagonului ca să vă puteţi face o imagine, dar pot să vă spun că sardinele stau lejer într-o conservă faţă de ei. M-a surprins şi faptul că ei ajungeau acolo cu speranţa că vor începe o viaţă nouă, chiar dacă auzeau zvonuri care spuneau ce se întâmplă cu adevărat în lagăr. Ei refuzau să creadă. O dovadă excelentă a valabilităţii sintagmei „speranţa moare ultima”. Despre modul inuman în care erau sortaţi la sosire mai citisem, aşa că nu m-a surprins atât de tare.
Următorul şoc a fost intarea într-una din acele barăci în care dormeau deţinuţii şi aflarea meniului lor zilnic: dimineaţa – o cană de ceai sau de cafea, la prânz – jumătate de litru de supă de buruieni, foarte rea la gust, iar seara încă o cană de ceai şi o bucată de pâine uscată. Şi aceşti oameni munceau 12 ore pe zi, nu stăteau degeaba! Acum nimeni din generaţia noastră nu ar rezista nici măcar o săptămână cu un astfel de tratament. Într-adevăr timpul mediu de supravieţuire în Auschwitz era de 2 luni. Dar sunt unii care au rezistat şi câţiva ani…
Probabil cel mai mare şoc a fost când am aflat cum erau gazaţi evreii, deşi mai citisem şi despre acest procedeu. Atunci mi-am pus întrebarea dacă ofiţerii SS mai erau oameni, sau erau doar nişte marionete perfect îndoctrinate… Este incredibil cât de bine au reuşit naziştii să-şi educe oamenii, pentru a putea cominte asemenea crime fără nici cea mai mică remuşcare…
Ce mi-a plăcut, din punct de vedere istoric, este că ruşii nu au intervenit deloc la ceea ce au găsit acolo, ci au păstrat totul exact aşa cum a fost lăsat de nemţi, pentru a putea rămâne în posteritate. În aceste momente la Birkenau au loc lucrări de restaure.
Apoi am mers înapoi la Auschwitz, unde acum este mai mult un muzeu, decât o realitate istorică. Am fost întâmpinaţi de celebra inscripţie „ARBEIT MACHT FREI” (despre care am aflat cu stupoare că acum vreo lună a fost furată… nu ştiu de ce îmi vine să mă întreb dacă nu cumva făptaşii erau conaţionali de-ai noştri…).
Aici am fost stupefiat să aflu că primul conducătorul al lagărului locuia la doar un gard distanţă de crematorii, locul unde erau arse cadavrele, împreună cu soţia şi cei doi copii ai săi. Oare cum au crescut copiii ăia?
Din fostele barăci, acum transformate în muzee, mi-au rămas câteva imagini întipărite în memorie: mormanele de păr uman expus acolo, găsit de ruşi la intrarea lor în lagăr (naziştii luau părul deţinuţilor şi îl vindeau pentru confecţionarea covoarelor) şi munţii de pantofi, valize cu numele proprietarilor inscripţionate, proteze, ochelari sau chiar piaptăne. Ofiţerii SS adunau absolut tot ce putea fi refolosit sau vândut de la deţinuţi. Adică ei scoteau şi profit în urma genocidului provocat…
Auschwitz-Birkenau, alături de celelalte lagăre, a fost o maşinărie hitleristă extrem de bine organizată şi pusă la punct, în spiritul nemţesc devenit tertip. Rigoarea construcţiilor se mai păstrează şi acum, la fel cum se păstrează şi fiorul rece pe care ţi-l dă orice trecere prin zonă.
A doua zi ne-am întâlnit cu un supravieţuitor al Holocaustului, polonez, care a rezistat 5 ani (!!) în lagăr. Cum a reuşit e o enigmă. El spunea ca a lucrat la registratură (dădea numere de înregistrare noilor veniţi) şi că a colaborat cu societăţile secrete care complotau împotriva naziştilor. Părerea mea e că, pentru a putea rezistat atâta timp în lagăr, el a trebuit să colaboreze mai ales cu naziştii. Dar nu sunt în măsură să trag o concluzie. Oricum el a avut un avantaj: nu era evreu. Iar de tratamentul cel mai aspru aveau parte doar evreii.
După această întâlnire am plecat spre Cracovia, pentru a ne relaxa şi a vizita acest superb oraş, scăpând de energia negativă cu care ne-am încărcat la Konzentrationslager Auschwitz-Birkenau.
Vlad Ch.
Guest post: Alexandra Mateş – poveşti din Wales – partea I
Introducere
Hei tuturor! Salutări din Aberystwyth!
Dacă sunteţi curioşi cum funcţionează o facultate din UK, viaţa de student de aici dar şi diferenţele pe care le-am remarcat în legătură cu diverse chestii, citiţi asta! (doar să nu vi se pară prea lung)
Pentru început, dacă luaţi în considerare posibilitatea de a studia şi voi în Aber, sau nu neapărat aici, nu neapărat în UK, să fiţi în primul rând siguri 100% că vreţi să studiaţi în străinătate. Altfel ar urma o perioadă prea lungă şi prea aiurea de „privit înapoi”. Eu cam trec prin asta momentan 
dar, firesc, încep să mă obişnuiesc, şi nu mai e aşa greu. Oricum rămâne la latitudinea voastră, ăsta e doar un sfat. S-ar putea ca ajungând acolo unde v-aţi propus să fiţi atât de entuziasmaţi de frumuseţea locurilor şi calmul oamenilor încât să treceţi instantaneu peste dubii.
Deci, încep cu câte ceva despre Aberystwyth University.
Cred că prima întrebare pe care aţi avea-o ar fi „cum e să înveţi în engleză?”. Păi nu-i chiar atât de greu (bineînţeles, pentru cel care simpatizează engleza). Nu trebuie să fii expert, pentru început e suficient doar să înţelegi ce spune profesorul la curs, restul face Word-ul (cu al lui auto-correct), TheFreeDictionary şi citind cărţile care ţi se cer. De vorbit, nu ti se cere sa ai contribuţie la cursuri. Poţi foarte bine să stai si sa asculţi doar, poţi foarte bine să pui întrebări când nu înţelegi, chiar dacă mai faci un dezacord sau te bâlbâi, nu se uită nimeni urât la tine. Oricum, românul e prieten cu download-ul filmelor şi muzicii în engleză, plus că au fost şi vremurile alea bune în care ne uitam la desene în engleza pe Cartoon Network 
.
De asemenea se mai întâmplă să ai parte la unele materii de profesori străini, adică Irlanda, sau Italia, sau chiar România (am auzit de unul!). Eu am unul din Irlanda – puţin greu de înţeles, dar ce accent şod are! .
În orice caz, chiar dacă la început nu înţelegi tot ce se spune, nu-i grav. Cu timpul, intervine chiar satisfacţia de a cunoaşte şi recunoaşte din ce în ce mai multe cuvinte.
„ E ca lumea Universitatea?” – Ahaaa! Cel puţin pentru cel pe care tehnologia îl bucură.
Din punctul de vedere al dotărilor, nu este sală de lectură (cursul se numeşte „lecture”) sau laborator fără proiector şi panou de proiectare, deci, după cum s-ar deduce, nu prea există curs în care să nu se folosească PowerPoint-ul. Acum nu ştiu ce să zic, dacă e practic sau nu, asta depinde de fiecare cum îi place să înveţe. Un dezavantaj ar fi că unii profi trec prea repede de la un slide la altul, nu apuci nici măcar să îţi dai seama ce conţine slide-ul. Aşadar, cu atâtea proiectoare, n-ar trebui să fie surprinzător că nu se prea foloseşte tabla… Doar atunci când dai peste un prof prea bătrân, prea legat de tradiţionala metodă de a scrie pe ea. Şi aşa, nu-i chiar tradiţională, că (dar de fapt n-ar trebui să mă mire!) e vorba întotdeauna de marker şi tablă alba. Cât despre săli, nu-s cine ştie ce.
Situată pe un deal verde cu faţa către Atlantic şi vedere către oraş, e destul de extinsă, având mai multe clădiri pentru fiecare facultate. Dacă nu mă înşel, aş putea zice că, din punct de vedere al facultăţilor, e un corespondent de-al Facultăţii de Vest din Timişoara. Cele mai interesante:
- IGES (Institutul de Geografie şi Ştiinţe ale Pământului);
- IBERS (Institutul de Ştiinţe Biologice, Rurale şi ale Mediului );
- Ştiinţa Computerului
- Politici Internaţionale
- Teatru, Film şi Televiziune
- Management şi Afaceri
- Matematică şi Fizică
Eu fac parte din primele două facultăţi, specializarea mea – Environmental Sciences (Ştiinţe ale Mediului) fiind o colaborare între cele două. Bogdan Ilin studiază Environmental Earth Sciences, şi face parte doar din IGES.
„E grea facultatea?”
Dacă, uitându-mă la a mea, şi apoi presupunând că toate sunt cam la fel, atunci nu. Chiar nu e rupere de oase . Un lucru e clar: la orice facultate eşti înscris, nu ai mai mult decât 16 ore pe săptămână. Cu toate acestea, ni s-a zis la început să nu ne lăsăm amăgiţi de numărul de ore al cursurilor, trebuie să îl dublăm noi înşine citind cărţi, bla bla . Deci „self-study” are un rol important. Parţiale nu sunt. Doar cele două sesiuni între semestre, iar de-a lungul anului studentul e examinat prin „assignments” (teme cum ar fi eseuri, reportaje, lucrul cu Excel), prin prezenţa la cursuri şi prin pseudo – practici (cel puţin în cazul meu) în care mergi la un „workshop” (un fel de laborator), rezolvi nişte probleme în colaborare cu colegii şi caietul de notiţe şi-apoi primeşti nota : ))
Environmental Science pentru cei interesaţi.
Trec doar materiile mele pentru primul an şi un link către o cărţulie virtuală a specializării.
- Sem. I : Introducere în chimie, Schimbări ale mediului din trecut, prezent şi viitor, Mediile suprafeţei terestre, Îndemânări de cercetare şi comunicare, Managementul solurilor, Atmosfera şi circuitul apei în natură
- Sem II : Ecologie, Ecologie Globală şi Sisteme de soluri, Probleme globale de mediu, Omul şi microbii, Biodiversitatea plantelor.
Pe lângă astea, sunt alocată, împreună cu alţi 3 studenţi unui tutore (fiind un alt student care îşi face doctoratul). Ne întâlnim odată la 2 săptămâni, şi primim de la el diverse teme, care vor fi notate.
O chestie cu adevărat interesantă e biblioteca (pe nume Hugh Owen).
Ca să împrumuţi o carte trebuie să ai un card de bibliotecă, cu un cod de bare. Pui codul de bare sub laser, pui şi codul de bare al cărţii sub laser, şi cartea e trecută în contul tău, şi o poţi păstra doar un anumit nr. de zile, depinde de cât de căutată e. Tot pe card, poţi pune bani, pe care îi vei folosi atunci când vrei să printezi diverse chestii. Cu acelaşi card, ai acces la „Lounge”-ul campusului în care stai, adică sala de calculatoare cu NET GRATIS la orice ora (nu ca n-ar fi şi in propria camera, eu îl frecventez pentru ca amabilul meu laptop e cam stricat ) ).
Biblioteca e chiar importantă în viaţa de student, pentru că orice eseu sau reportaj ai face, trebuie să iţi susţii afirmaţiile, sau chiar şi opiniile cu argumente şi opinii ale celor specializaţi. Deci, neapărat eseul trebuie să aibă la final o bibliografie destul de consistentă. Dar nu numai pentru asta, e destul de important şi să citeşti după fiecare curs capitolul/capitolele ce ţi se recomandă. Asta dacă vrei să înveţi ca la carte (eu încă nu m-am apucat de citit :”>).
Departamentele sau serviciile. Nu ştiu exact cum stă treaba cu unele, dar ca să vă formulaţi o idee despre ce e vorba, vă enumăr câteva departamente mai importante:
- Careers advisory service – Serviciul de consultanţă pentru carieră
- Student Advisory Services – consultanţă pentru cei mai blegi
- Student Health Centre – medicamente şi consultaţii gratis : ))
- Language and Learning Centre – pentru cei care nu stăpânesc bine limba, sau nu ştiu cum să înveţe eficient
- Sport Centre – asta e puţin aiurea, trebuie să plăteşti ca să faci sport (£36 pentru un an), dar ai foarte multe opţiuni (fotbal, baschet, scrima, yoga, dansuri de societate, acces la bazin, fitness, etc.)
- Job Link Office – birou de legătură între Universitate şi angajatorii din oraş, care oferă slujbe cu jumătate de normă
- Information Services.
Ultimul departament e super – la dispoziţia studentului nişte facilităţi foarte faine. Cele mai importante dintre ele sunt E-mailul şi Blackboard.
Fiecare student trebuie să îţi creeze un nou cont de email, pe care să îl folosească doar în cadrul Universităţii. Spre exemplu, contul Alexandrei Elena Mateş e aem9@aber.ac.uk (9 provine de la 2009). E util pentru că aşa nu îţi amesteci email-ul personal cu cel profesional
Blackboard e un program online la care poţi avea acces doar cu ID-ul de e-mail, de unde poţi să descarci orice curs pentru materiile tale. De asemenea, acolo găseşti anunţuri referitoare la amânări sau anulări de cursuri, dar şi alte informaţii utile pe care profesorii le încarcă pentru studenţi (link-uri, assignments, etc.).
Despre facilităţi… nu mai ştiu ce să mai zic, aşa că trec la profi. Unii foarte profesionişti, unii serioşi dar deschişi interacţiunii cu auditoriul, alţii mai tineri şi zvăpăiaţi, care ai zice că încă se cred studenţi. Dar cu toţii amabili, şi după cum e de aşteptat, nici unul nedrept sau cu nasul pe sus. Acelaşi lucru îl poţi spune despre tot „staff”-ul universităţii (restul angajaţilor, care nu-s lectori, şi anume laboranţi, recepţioneri, secretare, cel care te ajută cu laptopul când ţi-e stricat , etc.), toţi mereu zâmbitori şi atât de plăcuţi, încât te face să te gândeşti de ce oare ai vrea să fii acru şi agasant cu cei care au nevoie de ajutorul tău! …poate e din cauza „aerului”. Pe deasupra, chiar şi your student fellows îţi zâmbesc când treci pe lângă ei pe stradă
Cam atât despre chestiunile academice, sper că nu am plictisit prea mult! O să urmeze şi partea a doua, care o să detalieze viaţa de student în Aber / UK, aşa că „ţineţi aproape!”
Pentru încheiere, las link-ul Universităţii pentru cei curioşi. Deocamdată, nu mai zic decât mult spor celor ce sunt în a 12-a, nu vă speriaţi de Bac că e vrăjeală, iar celorlalţi… profitaţi de liceu şi have fun mereu! (numai nu uitaţi să învăţaţi din când în când )
>:D< Alexandra Mateş
E de porc… + lansarea lui Talpeş :)
Dom’le, la mine în liceu a lovit paranoia. Conducerea se teme atât de tare de gripa porcilor încât a luat câteva măsuri excepţionale de protecţie.
Totul a început miercuri. De dimineaţă am găsit toate clanţele de la uşi înfăşurate în tifon îmbibat în spirt şi încă o substanţă, pentru a dezinfecta tot…
Apoi a venit la liceu o asistentă medicală cu pălărie şi palton, care mi-a amintit de Vestul Sălbatic. A umblat din clasă în clasă, alături de doamna administrator, şi pe toţi cei care au spus că au simptome oricât de mici (sau au tuşit / strănutat absolut întâmplător de faţă cu ea) i-a trimis acasă fără nicio discuţie (am înteles că au fost trimişi acasă vreo 25 de elevi). Şi colegii cu care am fost plecat în Polonia au fost trimişi acasă, pe motiv că vin dintr-o ţară străină. Eu am scăpat doar pentru că a uitat să întrebe la clasa mea dacă a fost cineva plecat în străinătate în ultima vreme. După câteva pauze a venit doamna administrator la mine şi mi-a spus să aduc o adeverinţă de la medicul de familie din care să rezulte că n-am nici pe dracu’ ). (Bineînţeles că eu am uitat să merg la medic, şi a doua zi a fost tata. A primit adeverinţa că sunt sănătos fără să fie întrebat absolut nimic despre starea mea de sănătate. De aici rezultă seriozitatea cu care tratează medicii gripa asta nouă.)
Tot miercuri a venit domnul Badea (analistul programator al liceului, şi şeful comisiei de gripă — da, există aşa ceva!) cu un sac cu măşti pentru faţă, şi ne-a împărţit la fiecare câte una. Inclusiv profesorii au primit. Bineînţeles că nimeni nu a luat în serios măştile, profii au făcut glume pe seama lor, colegii le-au desenat cu marker-ul.
Ieri a venit din nou asistenta, tot din Vestul Sălbatic, şi a mai trimis o tură de elevi acasă. Mulţi fără niciun simptom. Feşele de pe clanţe au fost înnoite, personalul liceului umbla prin oraş căutând spirt şi substanţe dezinfectante. Drama era că după ziua de miercuri, când au fost cumpărate aproape 500 de măşti, toate stocurile din Cugir s-au epuizat, şi acum trebuiau căutate în alte localităţi. Se punea problema dacă să fie îmbibate ştergătoarele de la intrare cu vreo substanţă sau nu…
Măi oamenilor, e o simplă gripă… Ce e cu isteria asta? Nu murim, staţi liniştiţi.
Cât despre acel vaccin, eu consider că e doar o manevră a marilor producători de medicamente pentru a-şi spori veniturile. Există şi teorii ale conspiraţiei care spun că prin acest vaccin vom fi infectaţi. Am primit un mail pe tema asta:
A IEŞIT LA IVEALĂ ADEVĂRUL DESPRE GRIPA PORCINĂ - DEPOPULAREA PLANETEI!!!
În sfârşit o femeie din Austria a fost suficient de puternică şi a decis să relateze adevărul în faţa lumii întregi. De aceea după câteva zile şi-a pierdut locul de muncă, ceea ce reprezintă dovada că vaccinarea în forţă a populaţiei care are loc în SUA, Canada, Australia şi Marea Britanie nu e deloc sigură, aşa cum ni se prezintă!
În aceste ţări toţi oamenii (100% din populaţie), sunt obligaţi să se vaccineze împotriva gripei porcine şi dacă refuză sunt condamnaţi fie la 1 an de închisoare, fie trebuie să plătească 250 000 USD amendă, cum se întâmplă în SUA!
În celelalte ţări se va vaccina fie toată populaţia fie cea mai mare parte din ea!!
Croaţia a făcut comanda de aproximativ 2,5 milioane de vaccinuri, Serbia, Macedonia şi Romania la fel. Vaccinarea va începe în toamna aceasta când prin vaccinare se vor infecta oameni sănătoşi, iar atunci când vor începe decesele în masă explicaţia oficială din mass media va fi ”mutaţia virusului care nu mai poate fi oprită” !!!
Fiţi înţelepţi, cercetaţi această temă şi nu vă vaccinaţi împotriva gripei porcine. Prea multe lucruri sunt suspecte şi fără logică!
Prin această metodă se urmăreşte planul de DEPOPULARE A LUMII, ceea ce înseamnă eliminarea şi uciderea a 90% din oamenii de pe întreaga planetă, din ordinul NWO (New World Order)!
Producătorul vaccinului este firma BAXTER, care deja de vreo 5-6 ori a infectat prin COINCIDENŢĂ oameni sănătoşi cu vaccinurile sale.
Trebuie să vi se para ciudat şi cum au reuşit să facă vaccinul aşa de repede după apariţia virusului. Pentru că deja au avut vaccinul, dar voi n-o să-l primiţi, ci numai un grup restrâns de oameni aleşi, iar voi o să vă alegeţi nu cu vaccin, ci cu virusul activ introdus în organism prin programul de vaccinare în masă, fie obligatorie, fie prin manipulare mass media!!!
Numele femeii care a făcut public acest adevăr este Jane Burgermeister, o jurnalistă cu multe premii şi distincţii. Pentru mai multe informaţii citiţi aici:
http://www.theflucase.com/
Nu garantez pentru corectitudinea informaţiilor de mai sus. Cert e că în Germania, ministrul sănătăţii a declarat public că el NU se va vaccina, şi că fiecare om are dreptul să aleagă dacă o va face sau nu.
———————————————————————————————-
Cam atât cu subiectul ăsta. După cum v-am zis, ieri am avut Cerc de Lectură. Am participat la evenimetul lansării volumului 1 din lucrarea În umbra marelui Hidalgo, de Ioan Talpeş. A fost o decizie foarte inspirată să participăm la această lansare. Şi Talpeş şi jurnalistul Horia Alexandrescu au fost foarte încântaţi de propunerea de a rămâne la întâlnirea noastră. Şi am aflat câteva lucruri senzaţionale. Talpeş are informaţii uluitoare şi dinainte de ’89, şi de după. Am aflat, printre altele, că în 1985 România urma să fie împărţită între marile puteri şi vândută pentru 30 de miliarde de dolari.
Am aflat foarte multe şi despre David Prodan. Care, conform lui Talpeş, care i-a fost elev academicianului şi o persoană foarte apropiată până la sfârşitul vieţii sale, a fost o personalitate fabuloasă. L-am invitat pe domnul Talpeş să participe la Zilele David Prodan care vor avea loc la primăvară şi a acceptat bucuros. Noi ştim doar date tehnice, seci, despre cel al cărui nume îl purtăm, dar de la el putem afla detalii senzaţionale.
De la Horia Alexandrescu am aflat câte ceva despre condiţia scriitorului înainte de 1989.
Din păcate, discuţiile au durat mult mai puţin decât ar fi fost nevoie pentru a ne epuiza noi întrebările.
Cam atât pe azi!
Multă energie !
Vlad Ch.
Am câştigat…
Azi, la ora 10, în premieră mondială, domnul profesor Alin Toderescu a anunţat rezultatul alegerilor democratice pentru preşedinţia Consiliului Elevilor al Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir.
Vlad Cherecheş 188 voturi
Amalia Cioară 107 voturi
În concluzie, sunt preşedinte :D. Este una dintre cele mai mari realizări ale mele de până acum. Le mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat în campanie, m-au susţin fizic şi moral, şi celor care m-au votat, acordându-mi încrederea lor.
În prima mea cuvântare în această calitate, am avut o rugăminte către elevii CNDP, pe care o reiau şi aici: NU VĂ LASAŢI CUPRINŞI DE IGNORANŢA ŞI INDIFERENŢA CARE TRONEAZĂ ÎN JUR. ACŢIONAŢI, IMPLICAŢI-VĂ!
Miercuri, la ora 14:00, în amfiteatrul 1, o să aibă loc o şedinţă de consiliu. Îi aştept acolo pe toţi cei care vor să se implice în acţiunile Consiliului Elevilor, chiar dacă nu sunt reprezentanţi ai claselor.
Astăzi am stat la şcoală, împreună cu încă 3 colegi (TUDOR LUCA, Andra Todorescu şi Bianca Cîndroi) şi doamna profesoară Crăciun, până la ora 19:30, pentru a face saitul colegiului funcţional. Nu e gata, dar funcţionează, şi pot fi puse informaţii pe el. Puteţi vedea ce ai ieşit aici. În următoarele zile o să îl mai completăm şi o să mai lucrăm şi la design puţin.
Vlad Ch.
Am fost la teatru, încep campania şi cam atât
N-am mai scris de aproape o săptămână… Am avut câteva zile infernale, deja. Sper să reuşesc să mă organizez mai bine şi să îmi fac mai mult timp şi pentru blog …
BAC-ul se schimbă iar. Noul ministru al educaţiei, Emil Boc, a schimbat calendarul desfăşurării probelor…
Astfel, proba de verificare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română va fi susţinută în intervalul 15-17 februarie, în loc de 11-13 ianuarie. Proba de verificare a competenţelor digitale va fi susţinută între 19 şi 29 aprilie, în loc de 18-19 ianuarie. Proba de verificare a competenţelor în limba modernă va fi susţinută în intervalul 31 mai-4 iunie, în loc de 19-22 aprilie.
Calendarul complet examenului de Bacalaureat:
- 15 – 17 februarie 2010 – proba de comunicare orală la limba română;
- 19 – 29 aprilie 2010 – proba de competenţe digitale;
- 31 mai – 4 iunie 2010 – proba de comunicare la limba modernă;
- 28 iunie 2010 – proba scrisă la limba şi literatura română;
- 29 iunie 2010 – proba scrisă la limba şi literatura maternă;
- 30 iunie 2010 – proba obligatorie a profilului;
- 2 iulie 2010 – proba scrisă, la alegere, a profilului;
- 4 iulie 2010 – afişarea rezultatelor;
- 6,7 iulie 2010 – depunerea contestaţiilor;
- 8 iulie 2010 – afişarea rezultatelor finale.
Aseară am fost la Alba-Iulia, la teatru. “Doctori, femei şi alte întâmplări” de Georges Feydeau. Regia: Emanuel Pârvu. Distribuţie: Adrian TITIENI, Anca SIGARTǍU, Mirela ZEŢA, Cristina CIORAN, Mihai BENDEAC, Adina POPESCU, Emanuel PÂRVU, Mariana DĂNESCU, Vlad CORBEANU, Gabriel COSTIN. O comedie foarte bună, clasică şi, mai ales, excepţional jucată. Nu mi s-a părut că piesa are ceva original în ea, dar jocul actoricesc a făcut-o să fie specială. Am aflat de piesă de pe blogul lui Mihai Bendeac, şi mai ales pentru el m-am dus să o văd. Şi a meritat. Toţi actorii au fost extraordinari, de la cel mai tânăr, Vlad Corbeanu, până la veterana Adina Popescu. Un spectacol plin de energie, care m-a deconectat total de lumea reală şi mi-a întipărit un zâmbet real pe buze . Cât despre Bendeac, este un actor foarte, foaaaarte bun, care peste vreo 30 de ani va fi probabil mult peste nivelul unui Florin Piersic de acum, spre exemplu.
După cum v-am mai spus, vineri a avut loc prima întâlnire a Cercului de Lectură din acest an şcolar. Pot spune că a fost un succes . Am fost 17 ! Ne-am dublat faţă de anul trecut. Toate reacţiile pe care le-am primit după cerc au fost pozitive. Discuţiile au mers destul de bine. Tema următoare va fi “Carte versus film: nuvela lui Mircea Eliade, Tinereţe fără tinereţe vs. filmul lui Francis Ford Coppola Youth without youth“.
Astăzi mi-am depus dosarul de candidatură. El a fost validat. Am o singură contracandidată, Amalia Cioară, din clasa a 10-a B. Din păcate, Andreea Oniga, cealaltă posibilă candidată, nu a mai apucat să îşi depună dosarul, sau ceva de genu’. De mâine începem campania ! Îi urez succes Amaliei ! Miercurea viitoare va avea loc dezbaterea, iar vineri alegerile!
O colegă mi-a sugerat să scriu despre operaţia folkistului / parlamentarului Victor Socaciu. Ce să spun despre chestia asta? A fost o premieră în România, primul transplant dublu de rinichi. Îi doresc multă sănătate şi să revină cât mai curând pe scenă, pentru că din punct de vedere muzical mai are ce să ofere publicului !
În altă ordine de idei, Laura Oniţa, preşedintele Consiliului Elevilor de la Colegiul Naţional “Lucian Blaga” din Sebeş şi, totodată, de 3 ori olimpică naţională la limba şi literatura română, a decis să îşi facă public blog-ul. Îi urez mult succes în acest domeniu. Este o fată extraordinară şi bănuiesc că va avea ce să scrie, dacă va vrea asta !
Vlad Ch.
1 septembrie – începe WWII
Acum fix 70 de ani, pe 1 septembrie 1939, la ora 04:45 dimineaţa, cuirasatul german Schleswig-Holstein deschide focul asupra bazei poloneze Westerplatte, în apropiere de Gdansk. Asta a însemnat începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, una din zilele negre ale istoriei universale.
După ce a reuşit să anexeze Austria fără a trage vreun foc de arma, în martie 1938, şi ulterior teritoriile de vest ale Cehoslovaciei, Adolf Hitler a cerut Poloniei să-i asigure un culoar de trecere – coridorul Gdansk, între Prusia orientală şi restul Germaniei, cerere respinsă de Varşovia.
La 1 septembrie 1939, fără o declaraţie formală de război, armata germană atacă Polonia. 2 zile mai târziu, pe 3 septembrie, Franţa şi Marea Britanie declară război Germaniei Naziste…
Ce a urmat în următorii 6 ani şi 1 zi (până în 2 septembrie 1945, când a capitulat şi Japonia) a dus la moartea a peste 70 000 000 de oameni, militari şi civili, din 106 ţări de pe tot globul. Cred că această cifră spune foarte multe despre ceea ce a însemnat această conflagraţie… Pe lângă morţi au mai existat multe alte pierderi materiale, oameni mutilaţi psihic şi fizic pe viaţă, familii dezbinate etc. … A fost un adevărat dezastru pentru omenire…
Vlad Ch.
Şcoala de Vară Zalău 2009 sau să fiţi cuMinte în Ardeal
După cum v-am spus marţi, am fost la Şcoala de Vară de la Zalău organizată de Consiliul Judeţean al Elevilor Sălaj, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Zalău, Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj şi Consiliul Local al Tinerilor Zalău. A fost o experinţă foarte faină, pe care aş repeta-o oricând …
Am plecat miercuri dimneaţă pe la 7 jumate din Cugir. Autobuzul cu care trebuia să merg din Alba până în Cluj a venit cu vreo 40 de minute întârziere. Într-un final am ajuns la Cluuuj, unde m-am întâlnit cu Cristi (el a venit cu alt autobuz direct din Abrud) şi am luat un autobuz spre Zalău. Am ajuns la limită acolo, cu vreo 10 minute înainte de deschiderea oficială. Care a fost scurtă, vreo 15 minute de formalităţi pentru presă, la prefectură. Apoi am avut primul atelier, care a presupus diferite jocuri de cunoaştere, sub îndrumarea trainer-ilor Mădălina Petrean (ex-preşedinte CJE Sălaj) şi Adrian Botoş.
Joi am avut un atelier împărţit în două părţi, coordonat de profesoara Zamfira Câmpean, unde am vorbit despre carieră şi orientare vocaţională. Am făcut tot felul de chestionare, teste, am dezbătut, am aflat despre tipuri de decizii şi alte chestii asemănătoare.
Vineri, de dimneaţă, am fost în excursie la Grădina Botanică “Vasile Fati” din Jibou, un orăşel de la vreo 20 de kilometri de Zalău. Cea mai mare din ţară, cică. Plante multe, la care nu mă pricep. Erau nişte cactuşi interesanţi. Grădina are şi o zonă cu acvarii, unde sunt câteva specii de peşti foarte faine. Urcând un deal, prin pădure, am găsit două zone îngrădite, una cu mistreţi şi alta cu căprioare. Apoi am mers la Grădina Zmeilor de lângă comuna Gâlgău. Acolo sunt nişte stânci foarte interesante, şi există şi o legendă, pe care nu o cunoaşte nimeni ). Am găsit şi o peşteră în care am intrat, iar vreo 5 curajoşi am mers până în capătul ei, adică vreo 300 de metri în munte. Ceilalţi sau speriat de lilieci, de întuneric sau pentru că se va surpa muntele peste noi şi au renunţat.
După masa de prânz am avut un curs de antreprenoriat ţinut de domul Mircea Ciocian, director executiv în cadrul Prefecturii Sălaj. Majoritatea chestiilor de acolo le ştiam de la orele de educaţie antreprinorială (deşi am fost cam rar la ele ). Partea cea mai interesantă a fost realizarea unui plan de afaceri.
Sâmbătă, toată ziua, acelaşi Mircea Ciocian ne-a învăţat despre proiecte, iar apoi am constituit 4 echipe şi am realizat 4 proiecte. Eu am slavat Zalăul de la poluare, înlocuind toate semafoarele şi corpurile de iluminat cu unele care funcţionează pe bază de energie solară .
Duminică trebuia să tragem unele concluzii, dar nu mai avea rost .
Cam ăsta a fost programul oficial. Ceilalţi participanţi au fost Andreea, Emilia şi Larisa din Hunedoara (colegele de cameră ), Andrei şi Bianca din Bihor, Andrei, Anca şi Adina din Satu Mare, Andreia, Hara şi Oana (sora mijlocaşului Mihai Onicaş, de la Steaua ) din Cluuuj, iar joi a venit şi Patricia (preşedintele interimar al Consiliului Naţional al Elevilor), Albert, Diana şi Fabian din Bucureşti, CRISTI din Alba (mulţumit acum?) şi gazdele din Sălaj: Mădălina Petrean şi Alex Păuşan, Andrada, Ioana, Adi (animalicul), Raul, Mădă, Andi, Ada, Roxana (Willy ) ), Adi Botoş, Sebi, Alin şi Cosmina (familia )… Sper că n-am uitat pe nimeni şi n-am încurcat pe nimeni. Dacă am uitat, scuzeeee!
În rest, în fiecare seară am fost în oraş. La terase, la meciuri sau în cluburi. Spre exemplu, meciul Stuttgart – Poli l-am văzut la pensiunea “La Vasile”. Am găsit şi un club foarte fain, şi ca “arhitectură”, dar mai ales datorită muzicii pe care am nimerit-o în seara în care am fost, Diesel. Am fost şi în Club T în seara în care erau lăutari (adică 4 persoane care cântau manele). Solistul avea mişcări a la Fernando… Si volumul era exagerat de tare…
Zalăul este un oraş frumos, plăcut, liniştit. E mai mic decât Alba Iulia. Nu e foarte aglomerat. Are un parc mare, şi foarte verde pe un deal , şi un amfiteatru în aer liber. Primăria şi clădirea Consiliului Judeţean arată bine .
Mâncarea de la cantină a fost foarte bună de fiecare dată . Dar condiţiile din camerele de la Seminarul Teologic unde am fost cazaţi au lăsat de dorit. Dar nu asta a fost marea problemă, pentru că 5 zile am putut sta acolo foarte bine. Problema au constituit-o sutele de ţânţari care ne-au atacat. Majoritatea am plecat de acolo cu zeci de muşcături pe tot corpul 
.
N-au lipsit momentele bahice, şi diferitele jocuri. Cristi ne-a exasperat în prima zi cu “This is not…”. În ultima zi am jucat Kiss & Kill, tot la sugestia lui Cristi. La Grădina Zmeilor am jucat mimă… Şi tot aşa… La fel, nu au lipsit momentele pline de patriotism, când “cântam” imnul naţional sau melodia lui Hruşcă, Tu, Ardeal. Fabian ne-a uimit cu trucurile lui cu cărţi. E foarte tare!!
Am avut ocazia să cunosc oameni foarte faini la această “adunare”. Cei trei participanţi din Bucureşti m-au surprins plăcut, pentru că nu aveau fitzele şi aerele altor concetăţeni de-ai lor cu care am mai interacţionat. Sunt oameni chiar foarte de treabă . Iar gazdele noastre au fost (aproape) perfecte . Le mulţumesc pentru toată ospitalitatea lor . Şi îi felicit pe Mădălina Petrean şi Alex Păuşan pentru că au făcut posibilă întâlnirea aceasta, şi pentru că ne-au invitat si pe noi, cei din Alba, deşi nu facem parte din regiunea lor, nord-vest .
Cam atât! Cred că n-am uitat nimic important de povestit… Sper să mai am ocazia să vin la Zalău ! Şi… “să fiţi cuMinteeeee”!
Vlad Ch.
P. S.: Special pentru Andrei din Oradea, Ştefan Hruşcă – Tu, Ardeal:
Festivalul Internaţional de Folclor Cugir, ediţia 1, 2009 – o mică cronică
A fost şi celebrul Festival Internaţional de Folclor al doamnei Florea. Cum a venit aşa a şi trecut. Nu pot spune că a fost ceva spectaculos, dar a avut şi câteva părţi frumoase. O să încerc să fac o cronică a festivalului mai jos…
În cursul zilei de joi au sosit la Cugir delegaţiile din Franţa şi Germania.
Vineri dimineaţa a avut loc primirea oficială, la primărie, a delegaţiilor străine. După-amiaza circulaţia în zona Furnica a fost închisă. A început instalarea scenei, a corturilor cu mese, iar chelnerii de ocazie şi-au luat în primire punctele de vânzare mâncare şi băutură. De asemenea, au apărut şi tarabagii ambulanţi, majoritatea de etnie mai colorată.
Sâmbătă după-masa a avut loc un atelier de dans, la care nu am putut fi prezent, aşa că nu pot să spun nimic despre el. Dar ceea ce am observat prima dată când am ajuns în zona festivalului a fost că majoritatea celor prezenţi acolo erau de etnie colorată, sau în cel mai bun caz cocalari mioritici (ca un bonus, manelele de la “maşinuţe” se auzeau mai tare decât muzica de pe scenă). Destul de tristă această degradare a societăţii… Pe la ora 19 artiştii care urmau să cânte şi-au făcut proba de sunet, iar pe la 20:30, cu ceva întârziere, a urcat pe scenă formaţia vocal-instrumentală de muzică veche Anton Pann. Foarte buni! Instrumentişti impecabili, un dirijor şi solist excelent, Constantin Răileanu (care este în acelaşi timp şi conducătorul formaţiei) şi un repertoriu care cuprinde melodii din secolele 12-19, din folclorul românesc, italian, sârbesc, grecesc. Poate că au avut un recital un pic cam lung, dar eu zic că nu a stricat. Mie, cel puţin, mi-au plăcut .
A urmat Hara. Ce m-a surprins la ei a fost lipsa unei chitare electrice. Cântă doar cu bass şi o chitară acustică. Trupa sună destul de bine. Au un violonist bun, un toboşar care ştie şi la chitară, şi un basist care ştie la tobe . Dar n-au melodii cu priză mare la public. În afară de Cine şi ţigăneasca Muro Shavo, cântată alături de Tamango, prezent pe calea undelor, nimic de la ei foarte cunoscut. Au mai cântat o melodie foarte simpatică, Te iubesc (atunci când nu eşti lângă mine). De bun augur au fost preluările de la Dan Spătaru (Drumurile noastre), Gică Petrescu (Căsuţa noastră) şi Maria Tănase (Trenule, maşină mică), precum şi coverul după Sex Pistols, No Future (mai cunoscută cu numele God Save the Queen), cu varianta în româneşte, Nu-i future . Au avut un recital alert, au reuşit să ţină publicul conectat. Dar a venit bis-ul… Care a cam stricat recitalul, zic eu… Puşca şi cureaua lată… De ce? Ce sens avea să cânte această melodie??
După Hara a urmat un anume Gino, cu coveruri “pop, rock şi etno”… Tipul e bun… ca şi cântăreţ la nunţi. Cam atât.
Iar apoi, idolii locali, Black&White. Sau trupa lu’ Palfi. Mini recital bun, oprit de poliţie înainte de vreme din cauza orei înaintate, cică, dar presărat cu ceva probleme de sunet. La prima melodie basul a fost exagerat de tare, iar la 2 jumătăţi de melodii solista nu s-a auzit deloc. Au început cu Don’t Forget, compoziţie proprie, pe versurile lui Bogdan Ilin. Preferam varianta veche, de pe vremea lui Limbean. Dar şi asta sună bine. Apoi Paranoid, un cover după Black Sabbath. A urmat încă o compoziţie proprie, cu cel mai bun instrumental al lor, părerea mea: Dark Whispers from Within, cu versuri tot de Bogdan Ilin. Apoi pe scenă alături de ei a urcat şi Biotic (aka Raul Pop), şi au cântat două melodii de-ale lui, cărora nu le-am reţinut numele, din păcate. Dar cel puţin a doua a fost foarte bună (cea cu “Ignoranţa naşte sclavi“). Şi versurile lui Raul, şi instrumentalul trupei au fost excelente. Ar mai fi cântat şi Basul şi cu toba mare (cover Viţa de Vie), dar poliţia a zis STOP. Ca o concluziea nespecialistului, Palfi a fost acelaşi, nimic nou, dar bun, Soso la fel, nici el nu a adus nimic spectaculos, Ela a fost mai bună decât la Zilele Tineretului (2 mai 2009), iar noua basistă mult peste Voina .
A doua zi a festivalului a început cu o paradă pe traseul hotel Drăgana – Primărie, la care au participat delegaţiile din Franţa şi Germania, ansamblul Câmpul Pâinii din Vinerea, Fluieraşii din Şugag, Ansamblul Doina Aiudului, un ansamblu de dans din Târgu Mureş, Fanfara din Petreşti şi formaţia Anton Pann. Sper că n-am uitat nimic. În faţa primăriei fiecare participant a prezentat un scurt moment artistic.
Festivalul a continuat cu recitalurile de muzică populară şi programele ansamblurilor participante. Eu am ajund doar la ultimul dans al francezilor, aşa că pot să spun despre ei doar că aveau o costumaţie foarte interesantă, draguţă, frumos colorată şi nişte încălţări foarte ciudate. Doamna Florea era cu ei pe scenă şi traducea. Au urmat vinerenii noştri de la Câmpul Pâinii. Dansul popular ardelenesc e foarte fain, ritmat, rapid, iar cei din Vinerea ştiu să îl pună în valoare foarte bine. Bravo lor ! Şi o menţiune specială pentru căluşarii din Vinerea, ca să nu se supere . Apoi am avut parte de muzică şi dansuri din Bavaria, alături de fanfara StadtKapelle şi dansatorii din Wasserburg. Dansurile lor sunt “pintenate” toate, iar cele în perechi sunt lente, şi cu nişte prize destul de ciudate. Au şi ei un dans asemănător cu căluşul nostru, dar mai puţin alert. Iar muzica bavareză e bună pentru relaxare, e în genul muzicii ambientale.
Înainte de finalul festivalului au cântat Florentina şi Petre Giurgi (sosiţi cu elicopterul!!!), cântăreţi din Maramureş despre care n-am ce să vă spun…
Finalul le-a apaţinut celor de la Proconsul. Adevăraţi profesionişti, au oferit un recital impecabil, cu melodii doar din repertoriul lor. Au avut şi ei mici probleme de sunet spre final, dar neimportante. Momentul cel mai interesant a fost în timpul piesei Cerul, când Bodo a adus pe scenă o persoană din public, pentru a cânta alături de el. Din ce s-a auzit, Larisa cântă destul de bine, păcat că nu a avut mai mult curaj. Au avut şi un bis de două melodii. La final, la îndemnul lui Răzvan (Ilin), ne-am tras în chip cu Bodo şi cu James, basistul trupei .
Cam ăsta a fost festivalul. Fără artificii la final… Un sincer “bravo” pentru cei care au stat la punctele de vânzare aproape non-stop. E o muncă foarte obositoare, şi nu se câştigă pe măsura efortului depus. Felicitări şi primăriei pentru iniţiativă, şi să sperăm că la anul va fi şi mai bine.
Vlad Ch.
